Raportul juridic de mediu reprezintă relaţia socială care ia naştere între persoane în legătură cu prevenirea şi combaterea poluării, protecţia, conservarea şi dezvoltarea durabilă a elementelor mediului, relaţii reglementate de normele de dreptul mediului.
Raporturile juridice de drept al mediului diferă în funcţie de felul şi natura activităţii cu care iau naştere, se modifică sau se sting. De exemplu, avem:
- raporturi în legătură cu prevenirea poluării mediului;
- raporturi în legătură cu diminuarea sau eliminarea efectelor păgubitoare ale poluării mediului care intervin între cel ce poluează şi organul competent sau deţinătorul factorului de mediu supus refacerii;
- raporturi juridice de mediu de sancţionare a agentului poluant în virtutea principiului poluatorul plăteşte;
- raporturi juridice născute în procesul de îmbunătăţire şi refacere a condiţiilor de mediu;
- raporturi de drept internaţional al mediului.
RAPORTURILE JURIDICE
PRIVIND PROTECŢIA FACTORILOR ABIOTICI AI MEDIULUI
ATMOSFERA
1. NOŢIUNE
Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos, alcătuit din aer, care înconjoară Pământul fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi aproximativ constante până la circa 3000m altitudine.
Atmosfera:
- acţionează ca o pătură protectoare;
- menţine o temperatură propice vieţii pe Pământ;
- ecranează razele dăunătoare ale soarelui;
- este formată din mai multe straturi distincte;
- acţionează ca un depozit pentru diferite gaze şi particule;
- include si stratul protector de ozon (cf. definiţiei date de OUG 243/2000);
http://www.anpm.ro/Aerul înconjurător – aerul troposferic, exclusiv cel din locurile de muncă.
Aerul reprezintă un amestec de gaze şi ocupă în atmosferă cca 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vapori de apă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu