În Geneva, în anul 1979 a avut loc prima Conferinţă general europeană, ocazie cu care s-a elaborat, printre altele Convenţia şi Rezoluţia privind poluarea atmosferică transfrontalieră la mari distanţe.
Această Convenţie defineşte poluarea atmosferică drept eliberarea în aer de către oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substanţe, sau energie cu efecte nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, daune comorilor vii sau ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a finefacerilor mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului.
http://www.comune.ro/?/tema_consultanta/icon6/
Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi este de asemenea definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie.
Se constată astfel că aerul devine poluat în momentul în care concentraţia substanţelor străine introduse în mod artificial sau natural, sistematic sau numai accidental, se situează la un nivel care poate dăuna sănătăţii sau vieţii animale sau vegetale.
Depăşirea valorilor naturale ale concentraţiei de impurităţi în aer este admisă până la atingerea unor praguri maximale, stabilite prin acte normative.
Însăşi natura poate polua aerul prin emanaţiile de gaze şi cenuşă ale vulcanilor, prin furtuni de nisip şi de praf, dar această poluare are un efect negativ mult mai mic în comparaţie cu poluarea provocată de activităţile umane.
Poluanţii din atmosferă se clasifică în:
- POLUANŢI PRIMARI: sunt emişi direct din surse identificate sau identificabile
- POLUANŢI SECUNDARI: sunt produşi în aer prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi sau prin reacţia cu anumiţi constituenţi ai aerului.
Principalii poluanţi ai atmosferei sunt:
- poluanţi sulfurici;
- poluanţi carbonici;
- hidrocarburile;
- compuşii azotului;
- poluanţii minerali;
- substanţele radioactive;
- praful bacterian.
Oxidul de carbon este cel mai răspândit, provenind 60% de la vehiculele ce folosesc drept combustibil benzina şi motorina, iar restul din industria siderurgică, petrochimică, etc.
Bioxidul de sulf se consideră că este cea mai dăunătoare substanţă din aer: 50% din arderea cărbunilor, 30% din arderea petrolului, 20% din alte procese.
Amplificarea poluării atmosferice a fost generată în a doua jumătate a secolului XX de creşterea producţiei industriale indiferent de domeniul de activitate, de circulaţia autovehiculelor cu motor, de producerea energiei electrice şi termice, de diferite activităţi din agricultură, de înmulţirea şi de răspândirea haotică a deşeurilor.
Toate aceste aspecte au drept urmare accelerarea schimbării climei astfel încât, de exemplu, într-un deceniu temperatura medie poate creşte cu încă 1 grad Celsius, iar între anii 2030 şi 2050 temperaturile medii ar putea deveni cu 1,5 – 4,5 grade Celsius mai mari decât cele din prezent.
Ca o consecinţă directă a creşterii temperaturii la nivel global, se va accelera topirea calotelor glaciare ale polilor şi, pe cale de consecinţă, va creşte nivelul mediu al apei în mări şi oceane. În jurul anului 2050 se va produce o ridicare a nivelului mediu al apelor marine cu 0,3m până la 1,2m, creştere ce va provoca inundarea unei mari zone de litoral, corodarea ţărmurilor, poluarea surselor de apă potabilă, periclitarea potenţialului economic al regiunilor de litoral.
!!! Schimbarea climei pune sub semnul întrebării însăşi noţiunea de progres uman.
O altă ameninţare a mediului o constituie distrugerea progresivă a stratului de ozon.
Trebuie cunoscut faptul că în partea sa superioară (20-55km) atmosfera este constituită dintr-un strat de gaze care înconjoară planeta, formând un ecran protector faţă de radiaţiile ultraviolete şi permiţând totodată, pătrunderea căldurii solare care împiedică îngheţarea mărilor şi oceanelor. Ozonul se formează în urma reacţiilor fotochimice din atmosferă ce constau în acţiunea luminii soarelui asupra moleculelor de oxigen. În stratosferă rolul ozonului este vital pentru protejarea Pământului împotriva radiaţiilor ultraviolete.
Distrugerea progresivă a stratului de ozon intensifică proprietăţile de absorbţie ale atmosfereilăsând astfel posibilitatea radiaţiilor solare de a trece în cantităţi exagerate şi, impicit trecând şi o parte din radiaţiile infraroşii. Consecinţa directă a acestui fenomen va fi creşterea numărului de îmbolnăviri de cancer de piele şi cataractă oculară, dar şi afectarea producţiei de grâu, orez, porumb, soia şi a planctonului oceanelor.
!!! Pentru refacerea stratului de ozon deja pierdut, Planeta ar avea nevoie de aproximativ 100 de ani.
Un alt efect malefic al poluării atmosferei îl reprezintă ploile acide.
Particulele emise în atmosferă prin arderea combustibililor proveniţi din cărbune, petrol, gaze naturale, acţionează ca un nucleu de condensare a apei, iar caracteristicile acestor aerololi se regăsesc în proprietăţile ploii.
Compoziţia chimică a picăturilor de ploaie este rezultatul integral al încorporării particulelor de aerosoli şi al absorbţiei gazelor. Ca rezultat al interacţiunii dintre gaze şi picăturile de apă apare o acidifiere a apei de ploaie.
Efectele ploilor acide sunt:
- DIRECTE: intervin atunci când depunerile acide vin în contact direct cu mediul receptor(plante, animale, construcţii);
- INDIRECTE: se produc atunci când depunerile acide induc schimbări chimice în sol şi plante.
Alte efecte:
- despăduririle;
- pierderea de nutrienţi în stratul superior al solului;
- impurificarea apelor subterane şi de suprafaţă;
- la nivel acvatic este afectată viaţa multor specii de peşti;
- asupra sănătăţii umane în mod - direct: aerosolii de acid sulfuric vin în contact cu tractul respirator şi pielea;
- indirect: ingerarea de metale rezultate din dizolvarea în mediu acid a plumbului, cadmiului, aluminiului, cuprului, etc.
- producerea smogului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu